foto1
foto1
foto1
foto1
foto1
Inspectoratul Școlar Județean Suceava urmărește realizarea politicilor şi programelor de dezvoltare ale învăţământului preuniversitar în profil teritorial, asigurarea cadrului organizatoric şi funcţional favorabil creşterii calităţii serviciilor educative în şcoli, care să permită tinerilor absolvenţi o mai buna orientare într-o economie şi o societate bazată pe cunoaştere.

ISJ Suceava

Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructul este dulce. Aristotel

Invatamant Preșcolar

Invatamant primar

Clasa pregatitoare

Clasa a I - a

Clasa a II - a

Clasa a III - a

Clasa a IV - a

Invatamant gimnazial

Clasa a V - a

Clasa a VI - a

Clasa a VII- a

Clasa a VIII - a

Invatamant Liceal

Clasa a IX - a

Clasa a X - a

Clasa a XI - a

Clasa a XII - a

Cum poți contribui și tu la dezvoltarea bibliotecii RED-ISJSV?

E simplu!

În primele 10 zile ale fiecărei luni ne trimiți materialul tău folosind secțiunea transmi

Până în data de 24 a lunii respective materialul este evaluat de consiliul consultativ al disciplinei, iar în intervalul 25-30/31 acesta va fi încărcat în biblioteca RED-ISJ.

Pentru detalii consultă Procedura RED-ISJSV.

Vrei sa ne comunici ceva? Scrie-ne la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.!

La solicitarea Ministerului Educației, inspectoratele școlare județene vor dezvolta pe site-urile proprii un spațiu de organizare a resurselor educaționale deschise, elaborate de cadrele didactice din județ.

În acest sens, MEN recomandă o structură de conținut unitară, organizată pe niveluri de învățământ/clase și arii curriculare/discipline de studiu. În funcție de complexitatea și varietatea resurselor, acestea pot fi structurate și pe alte tipologii (ex. curriculare/extracurriculare). Termenul dezirabil de implementare este luna noiembrie 2017.

Resursele educaționale deschise sunt mijloace de învățare adaptate la nevoile specifice ale procesului instructiv-educativ, disponibile gratuit. Din această categorie fac parte diferite tipuri de materiale de învățare, suporturi de curs, proiecte, experimente și demonstrații, dar și programe școlare, ghiduri pentru profesori sau alte materiale educaționale (articole, module, prezentări ce acoperă atât sfera curriculară, cât și cea extracurriculară etc.).

Cadrele didactice pot propune materiale educaționale proprii, în format electronic, cu respectarea legislației în vigoare privind proprietatea intelectuală/dreptul de autor.

Nota Resurse educationale deschise

Anexa

 

red

 

buttontransmibiblioteca

 

Ești cadru didactic în județul Suceava?

Îți place să fii creativ și original în activitatea didactică?

Vrei să împărtășești și altora din experiența ta?

Intră în comunitatea R E D!

Deschidem biblioteca virtuală de resurse educaționale deschise!

Trimite materialul realizat de tine și contribuie la realizarea bibliotecii RED!

 

Noutăţi M.E.C.

64.5%: rata de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020 (după soluționarea contestațiilor)

05 Iul 2020 Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%....

()

05.Iul.2020


Rezultatele finale înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2020 (inclusiv după soluționarea contestațiilor din etapa specială)

04 Iul 2020 În urma desfășurării etapei speciale (22 iunie - 4 iulie) din cadrul sesiunii 2020 a Evaluării Naționale a absolvenților clasei a VIII-a, Ministerul Educației și Cercetării a centralizat și actualizat rezultatele finale înregistrate la...

()

04.Iul.2020


Gala TeleȘcoala: festivitatea de premiere a profesorilor care au susținut lecții la TVR

03 Iul 2020 Astăzi, 3 iulie, a avut loc Gala TeleȘcoala, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Televiziunea Română, eveniment dedicat cadrelor didactice care au susținut ore la emisiunea TeleȘcoala. Gala...

()

03.Iul.2020


Situație statistică privind contestațiile depuse în sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat

01 Iul 2020 În perioada rezervată depunerii contestațiilor, etapă subsecventă afișării primelor rezultate din sesiunea curentă a examenului național de Bacalaureat, au fost înregistrate 62.790 de contestații. Dintre acestea, 23.954 de contestații...

()

01.Iul.2020


Informare privind ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale - sesiunea iunie 2020

01 Iul 2020 Astăzi, 1 iulie, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura maternă, ultima din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale - sesiunea 2020. Toți cei nouă candidați înscriși pentru susținerea probei au fost prezenți. Nu s-au...

()

01.Iul.2020


Informare privind a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale - sesiunea iunie 2020

30 Iun 2020 Astăzi, 30 iunie, s-a desfășurat a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale (sesiunea 2020). Din cei 202 candidați înscriși pentru susținerea probei au fost prezenți 181 de candidați. Nu s-au...

()

30.Iun.2020


Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020

30 Iun 2020 Rata de promovare (înainte de contestații), înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este...

()

30.Iun.2020


Întâlnire de lucru între ministrul Educației și Cercetării și ministrul Tineretului și Sportului: cluburile sportive școlare (CSS) și liceele cu program sportiv (LPS) își reiau activitatea

29 Iun 2020 Astăzi, 29 iunie, la sediul Ministerului Tineretului și Sportului, a avut loc o întâlnire de lucru între Monica Anisie, ministrul educației și cercetării și Ionuț Stroe, ministrul tineretului și sportului. Ministerul Educației și...

()

29.Iun.2020


Informare privind prima probă scrisă din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale - sesiunea iunie 2020

29 Iun 2020 Astăzi, 29 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul etapei speciale a Evaluării Naționale (sesiunea 2020). Din cei 192 de candidați înscriși pentru susținerea probei de Limbă și literatură română au fost prezenți 170 de...

()

29.Iun.2020


Peste 200 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională în cadrul etapei speciale

28 Iun 2020 La etapa specială a examenului de Evaluare Națională (sesiunea 2020) s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră de Ministerul Educației și Cercetării. Examenul începe luni, 29...

()

28.Iun.2020


Language

 sesizari

 t

 

 

 admitere

Secretariatul General al Guvernului

logo sgg

E-mail

Rețele de resurse educaționale deschise (RED)

retele

Proiect finantat Granturile SEE

logo eea grants glow2

 Erasmus

Anticoruptie

Tu poți face lumină

Consultare publică

consultare publica